Atelier de arhitectură cu noimă

Interior ● Educațional ● Finalizat

Pe trepte la școală


Holul școlii din Icușeni este transformat într-un spațiu primitor, flexibil, funcțional și multifuncțional, care devine - în pauzele dintre ore - un loc de joacă pe care copiii îl pot explora împreună. 




TIP

Interior ● Educațional
PROGRAM

Renovare hol școală
LOCALIZARE

Icușeni, com. Victoria, jud. Iași

DIMENSIUNE

74 mp
Buget

15 000 EUR
DATA

concept - 2020
implementare - 2022
STATUS

Finalizat 
Jurnal de șantier








Aflată în comuna Victoria din județul Iași, Școala Gimnazială din Icușeni se confruntă cu un nivel ridicat de abandon școlar, în special în rândul familiilor cu mulți copii. Elevii din clasa a V-a și a VI-a sunt cei care renunță cel mai adesea la educație, pentru că își ajută părinții la treburile din gospodărie.
Holul școlii este unicul spațiu comun al tuturor elevilor.  Este locul în care își schimbă încălțările și își lasă hainele dimineața, în care își petrec pauzele în anotimpurile reci și în care desfășoară serbări sau festivități. Astfel este deopotrivă cel mai funcțional și cel mai reprezentativ spațiu și locul în care orice îmbunătățire poate să aibă un impact asupra tuturor elevilor.  




Nevoia de a găsi forme de mobilare și depozitare a obiectelor dintre cele mai diverse (de la materiale de lucru didactic la mobilier mic, de la haine la încălțăminte) părea cea mai acută și mai urgentă.
Pentru a acomoda scenarii variate, mobilarea holului trebuia să se poată modifica cu ușurință.
Pentru a optimiza costurile de implementare și timpii de execuție, ne-am dorit să rezolvăm problemele funcționale ale holului cu un singur obiect de mobilier. Astfel, am propus amplasarea unui mic amfiteatru în holul de acces spre clase. Treptele sale devin „inima” școlii, locul care poate aduna copii la joacă în pauze sau la studiu în orele speciale, dar și pe părinți și profesori, la serbări și festivități.




Pereții primesc o înfățișare mai veselă prin gestul simplu de colorare a lor și transformare într-un areal de expunere. De la desene la obiecte de lucru manual, de la fotografii la mici instalații, aceștia pot funcționa ca un fel de galerie pe care toată lumea o poate admira.
Funcțional, amfiteatrul este format dintr-un set de dulapuri mobile. Gândit și construit modular, acesta poate fi utilizat și reutilizat în multiple variante.




︎︎︎ scenarii de utilizare a amfiteatrului









Pe trepte la școală nu este doar o metaforă pentru felul în care elevii își petrec timpul din pauze, ci reprezintă și un pretext în jurul căruia am construit un întreg univers.
Holul cu amfiteatru este un loc care invită la dialog, la descoperire, la joacă, la premiere și celebrare, dar și la ascultare și înțelegere. Este al elevilor și al profesorilor la fel de mult pe cât poate fi al părinților în anumite momente-cheie din viața școlii.




















︎
Școala din Icușeni este un proiect-tip realizat în vremea guvernării Năstase, ceea ce înseamnă că soluția propusă poate fi implementată în toate proiectele făcute la vremea respectivă. Dacă știți oameni care ar putea beneficia de munca noastră, vă rugăm să ne dați de veste. Împreună, putem face ca Pe trepte la școală să fie cu adevărat în beneficiul elevilor.


︎


CONCEPT ARHITECTURĂ

Ancuța Costandache
Alexandra Berdan
Ștefania Borș

FURNIZORI

Construcții și amenajări ● ZAFIT
Mobilier-amfiteatru ● MOBIERA
Decorațiuni ● A+noima
Management implementare ● A+noima
Mobilier ready-made IKEA + Jysk

ILUSTRAȚII

Ancuța Costandache
Ștefania Borș  

TEXT

Oana Filip
Ștefania Borș
Alexandra Berdan

FOTOGRAFII

Livia Pleșca
Anca Spînu


Implementarea proiectului Pe trepte la școală este documentată integral aici: Jurnal de șantier