Exterior ● Educațional ● Finalizat
Tribuna Parc
Tribuna Parc este rezultatul unui an de ”de-a arhitectura” în școala „Dimitrie Anghel” din satul Cornești. Discuțiile cu elevii, în ipostaza lor de beneficiari, au condus la ideea realizării unui amfiteatru-parc, cu bănci personalizate, amplasate pe terenul în pantă din curtea școlii.
TIP
Exterior ● Educațional
Exterior ● Educațional
PROGRAM
Amenajare curte școală
Amenajare curte școală
LOCALIZARE
Cornești, com. Miroslava, jud. Iași
Cornești, com. Miroslava, jud. Iași
︎︎︎ situație inițială
Corpul vechi al școlii, o clădire ca un conac cu cerdac, a fost extins în anii 60 și renovat apoi în 2010 și 2012. Pentru că următoare renovare a școlii va avea loc în această vară, atenția noastră s-a îndreptat spre reorganizarea spațiului exterior.
Cei aproape 100 de elevi din toată comuna Miroslava care învață aici își petrec pauzele afară, însă nu au un loc potrivit de recreere în curtea generoasă cu pomi și flori.
Zona plată de lângă școală este folosită drept teren de sport și joacă. Puținele bănci amplasate lângă gard sunt foarte deteriorate, iar zona îngustă de acces se supra-aglomereaza ușor.
Zona de deal din spatele școlii oferă cea mai bună priveliște spre terenul de sport și împrejurimi, bucurându-se și de prezența și umbra unei mici livezi.
Zona de deal din spatele școlii oferă cea mai bună priveliște spre terenul de sport și împrejurimi, bucurându-se și de prezența și umbra unei mici livezi.
Amfiteatru compact vs. Amfiteatru răsfirat
Răsfirând pe deal piesele obiectului construit, obținem mai multe experiențe printr-o singură intervenție: tribuna este un loc confortabil și sigur de discuții și petrecere a timpului, o zonă de relaxare, stat la soare și luat o gustare, un spațiu alternativ pentru ore, o zonă de galerie la meciuri, un teatru pentru serbări.

Studiu de organizare
Soluția arhitecturală pornește de la caracteristicile terenului și școlii, așa cum au fost percepute de copii, dar și de la preocupările lor sportive comune. Orientarea băncuțelor urmărește să obțină o priveliște cât mai bună asupra terenului de fotbal și a dealurilor din împrejurimi.
Ideea centrală este de a le oferi elevilor un spațiu pe care să-l simtă al lor, care poate funcționa ca un ansamblu, în timpul evenimentelor sau individual, în timpul pauzelor dintre cursuri.

Componentele proiectului s-au născut din pasiunea comună pentru fotbal a elevilor, tradusă prin filtrul locului.
Spătarele colorate amintesc de cartonașe, iar ritmul și forma lor, de ritmul arcadelor cerdacului școlii.
Spătarele colorate amintesc de cartonașe, iar ritmul și forma lor, de ritmul arcadelor cerdacului școlii.
„Mingile” de lumină semnalizează locul, ca o „nocturnă”, iar întreg ansamblul de bănci funcționează ca un set de tribune ale suporterilor „înflăcărați”.
Băncuțe x8 x10 x(n+1)
Pentru a gestiona mai ușor bugetul și a „ocupa” mai armonios terenul, soluția este una modulară, flexibilă, care oferă posibilitatea de adaptare și extindere în viitor.
Pentru a gestiona mai ușor bugetul și a „ocupa” mai armonios terenul, soluția este una modulară, flexibilă, care oferă posibilitatea de adaptare și extindere în viitor.
︎︎︎combinații diferite de spătare
Pentru a răspunde nevoii de exprimare a copiilor, spătarele diferite ale băncuțelor devin elementul ludic al ansamblului, ales și configurat după dorința și imaginația acestora.
Printre formele geometrice primare și-au găsit loc și spătare în formă de inimă, coroană sau floare, urmând a fi vopsite și asamblate în configurații diverse de tinerii lor autori.
Materiale
Pe parcursul întregului proces de proiectare s-a urmărit eficientizarea consumului de materiale și efectuarea unui număr minim de lucrări de execuție.
Pe parcursul întregului proces de proiectare s-a urmărit eficientizarea consumului de materiale și efectuarea unui număr minim de lucrări de execuție.
Pe timpul zilei
Tribuna-parc este o zonă de relaxare, întâlniri, discuții și ore în aer liber.
Tribuna-parc este o zonă de relaxare, întâlniri, discuții și ore în aer liber.
Pe timpul nopții
Tribuna devine un punct de reper, semnalizată de lumina blândă a lămpilor cu încărcare solară.
Tribuna devine un punct de reper, semnalizată de lumina blândă a lămpilor cu încărcare solară.
︎︎︎ machetă de studiu
Scena sperăm să devină un prilej de a aduce oamenii împreuna, organizând cât mai multe evenimente, prezentări și ore de curs, într-un cadru informal, în mijlocul micii livezi.
Tribuna este o cancelarie alternativă, destinată elevilor, o zonă pe care să o folosească și transforme după dorințele și nevoile lor.
Tribuna Parc este un proiect dezvoltat împreună cu elevii școlii gimnaziale
„Dimitrie Anghel”, în cadrul programului
„My school can be cool”, al Asociației
De-a Arhitectura și implementat cu susținerea Asociației
Zi de Bine.
Pe parcursul orelor am descoperit arhitectura în joacă și jocul conținut de ea, am dezbătut propunerile cu argumente ghidușe, dar și cu seriozitatea presupusă de gestionarea unui buget și am urmărit cum un concept devine proiect realizat.

︎
CONCEPT ARHITECTURĂ
* elevii clasei a 6-a ai școlii gimnaziale din Cornești
+
Alexandra Berdan
Anca Spînu
COLABORATORI
Consultanță tehnică implementare
QUALITRIX
● ing. Paul Sima
Consultanță tehnică structură
● ing. Andrei Bobu
Ridicare topografică
● GRAPHEIN
FURNIZORI
Construcții și amenajări
● MARTURAND
● MARTURAND
ILUSTRAȚII
Anca Spînu
Anca Spînu
TEXT
Alexandra Berdan
Anca Spînu
FOTOGRAFII
Livia Pleșca
Anca Spînu
Livia Pleșca
Anca Spînu
Implementarea proiectului Tribuna Parc este documentată integral aici: Jurnal de șantier