Atelier de arhitectură cu noimă

Interior  ●  Rezidențial  ●  Concept

Vis de vară la țară


În casele de vacanță oamenii se umplu de bucuria clipei și de plăcerea de a sta împreună, de „a zace”, așa cum de prea puține ori ne permitem să o facem. De aceea, locuirea sezonieră își are propriul ritm și propria ordine, diferite de cele ale locuirii permanente.


TIP

Interior  Rezidențial
PROGRAM

Locuință unifamilială 
CLIENT

Evelina și Andrei
LOCALIZARE

Com. Dobrovăț, jud. Iași

SUPRAFAȚĂ UTILĂ

40 mp
BUGET

10000 euro
DATA

2022

STATUS

În execuție



Proiectul casei din Dobrovăț a presupus convertirea unei căsuțe bătrânești într-o locuință de vară pentru o familie cu 3 copii mici. Împrejurimile și grădina cu pomi fructiferi aflată pe teren au creionat de la sine o imagine idilică, de tihnă și pace, care i-a atras imediat pe beneficiari.


situația inițială︎






Atunci când lucrăm cu obiecte deja construite, de multe ori, trebuie doar să le privim cu ochi curioși, fără judecată, pentru a descoperi că acestea conțin deja sâmburii destinației noastre.

Viziunea acelui acasă tihnit și primitor pentru zilele lungi de vară pe care și l-a dorit familia a fost limpede încă din prima clipă în care am văzut căsuța: un pic strâmbă și moale, plămădită din lutul ce poartă amprenta mâinilor care  l-au frământat și bătătorit, cu ferestrele ațintite spre grădină.



plan funcțional︎



Micul cerdac cu trepte te aduce în fața unei băncuțe de lemn pe care copiii așteaptă cuminți să fie descălțați pentru a intra apoi în casă. Încă de la intrare ți se înfățișează întregul spațiu interior, pentru că nu există niciun perete care să stea în calea privirii.














Lipsa unei compartimentări preexistente s-a potrivit de minune cu nevoia de libertate și fluiditate a locuirii sezoniere.





Când pășești în căsuță, treci pe lângă un loc de luat masa, iar în fața ta se află bucătăria mobilată minimal. Apoi, spațiul se dilată pentru a acomoda o zonă de living și o zonă de dormit.

Corpurile de mobilier din lemn de pin și linii simple delimitează cu delicatețe diferitele zone funcționale ale casei.
Tencuiala din argilă fost păstrată și recondiționată pe alocuri, pentru a valorifica acest tip de finisaj natural ce permite transferul de umiditate și împiedică apariția condensului sau mucegaiului.

O parte dintre ferestrele cu tâmplărie de lemn au fost de asemenea păstrate, iar elementele înlocuite au ținut cont de modularea existentă a panourilor de geam.








Orientarea locurilor de stat cel mai des utilizate a urmărit, într-o mare măsură, să răspundă la nevoia de a stabili legături vizuale puternice cu exteriorul. Astfel, în zona de zi canapeaua este orientată către o fereastră cu dimensiuni generoase, în dreptul căreia am poziționat o banchetă, iar în bucătărie locul de luat masa se desfășoară în colțul luminat de două ferestre.




Pentru a obține un efect de dilatare a spațiului, tavanul cu lambriu și bârne groase a fost vopsit cu alb, iar pereții, într-o nuanță deschisă de crem.




Revitalizarea căsuței de chirpici de la Dobrovăț ne-a încurajat să chestionăm modul în care viețuim zi de zi și așteptările convenționale, adânc înrădăcinate, de la o bucătărie, un living sau un dormitor. Poate că, de fapt, avem nevoie de mai puțini pereți, dar de mai multe priveliști și vetre care să ne adune împreună.




︎


ECHIPA ARHITECTURĂ

Livia Pleșca
Alexandra Berdan

ILUSTRAȚII

Livia Pleșca


TEXT

Livia Pleșca
Georgiana Covaliu